„Pentru mine nu mai există!” Gabi Tamaș, în război cu suporterii lui Dinamo! Declarație dură după eșecul Voluntariului din „Ștefan cel Mare”

„Pentru mine nu mai există!” Gabi Tamaș, în război cu suporterii lui Dinamo! Declarație dură după eșecul Voluntariului din „Ștefan cel Mare”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriel Tamaș, președintele-jucător de la FC Voluntari, a făcut o declarație care îi va supăra pe suporterii lui Dinamo.

Dinamo și FC Voluntari s-au întâlnit în prima etapă din noul sezon al Ligii 1 și „câinii” s-au impus cu scorul de 3-2, după hat-trick-ul reușit de către Deian Sorescu. Pentru ilfoveni au marcat Fulop și Rață.

Pe parcursul acestei partide, suporterii lui Dinamo l-au huiduit pe Gabriel Tamaș, iar fundașul central al ilfovenilor, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, s-a declarat dezamăgit de atitudinea acestora.

Gabi Tamaș, în război cu suporterii lui Dinamo, după prima etapă din noul sezon al Ligii 1

Acesta a declarat că suporterii lui Dinamo nu mai există pentru el, afirmație care va aprinde și mai tare spiritele în „Ștefan cel Mare”. Acesta a mai spus, ironic, că se simte iubit de ultrașii dinamoviști.

„Dinamo e o echipă imprevizibilă, cu toate că are multe probleme. Am văzut și astăzi. Păcat că nu am reușit să închidem jocul. Au înscris ei prin execuțiile frumoase ale lui Sorescu. Capul sus, ștergem cu buretele, sâmăbătă avem meci.

La ce execuții a avut Sorescu, ce era să facă experimentații din echipă? Am avut ocazii, dar nu am știut să închidă jocul.

Fanii mă iubesc, tot stadionul mă iubește, le mulțumesc pentru urările făcute, mergem înainte. Da, sunt dezamăgit de atitudinea lor, pentru mine nu mai există.

Obiectivele noastre rămân aceleași: să nu mai rămânem cu emoții până în ultimul moment”, a spus Gabriel Tamaș, la flash-interviurile de după meci.

Gabi Tamaș și Mihai Eșanu au sărit la bătaie în Dinamo – FC Voluntari 

În minutul 89 al partidei din „Ștefan cel Mare”, după o minge de arbitru, Neluț Roșu a șutat direct în poarta lui Dinamo, Mihai Eșanu fiind prins nepregătit.

Arbitrul Iulian Dima a anulat însă reușita ilfovenilor, decizie care a aprins spiritele. Jucătorii lui Liviu Ciobotariu nu au înțeles de ce arbitrul a luat această hotărâre, iar dinamoviștii au ținut să arate că decizia a fost una corectă. S-a iscat pe teren un conflict între portarul lui Dinamo, Mihai Eșanu, și căpitanul lui FC Voluntari, Gabi Tamaș.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×